Caracteristica principală a atacurilor de panică este o perioadă distinctă de frică sau de disconfort intens, la care sunt asociate minim 4 dintre simptomele somatice sau cognitive enumerate mai jos. Simptomele dintr-un atac de panică apăr brusc și ating intensitatea maximă în decurs de până la 10 minute:
- palpitații, bătăi puternice ale inimii sau puls accelerat;
- transpirații;
- tremure sau tremur al întregului corp;
- senzație de lipsă de aer sau de sufocare;
- senzație de a se înnăbuși;
- durere sau disconfort toracic;
- greață sau disconfort abdominal;
- senzație de amețeală, de instabilitate sau de leșin;
- derealizare sau depersonalizare;
- teamă de a nu-și pierde controlul sau de a nu înnebuni;
- teamă că va muri;
- parestezii (senzații de amorțeala sau înțepături);
- valuri de frig sau de căldură.
Atacurile de panică se clasifica în trei subgrupe:
- inopinate (nesemnalizate) – atacurile de panică nu sunt asociate de individ cu o cauza internă sau externă;
- circumscrise situațional – apăr aproape de fiecare data când individul este expus sau simte că va fi expus la un triger situațional;
- predispuse situațional – sunt similare cu cele circumscrise situațional, dar nu implică că atacul de panică să survină fiecărui semnal sau situație în care, anterior, a apărut acesta.
Aproximativ 7-28% din populație a avut, ocazional, un atac de panică. Deși un procent semnificativ din populație a avut ocazional simptomele unui atac de panică, atunci când acestea încep să afecteze activitățile cotidiene, atacul de panică devine o problemă clinică și este necesară intervenția unui psihoterapeut. Uneori, atacul de panică apare pe fondul unei stări de anxietate generalizată. Este bine de luat în calcul că, pe lângă suportul psihologului sau psihoterapeutului, să existe și un set complet de analize medicale, simptomele prezente în atacurile de panică regăsindu-se atât în cadrul tablourilor clinice ale unor boli somatice, cât și induse de consumul de substanțe.