De curând, dispariția și, apoi, găsirea unei adolescențe, au fost subiecte de discuție pentru toată lumea, atât online, cât și offline, și, evident, fiecare are o părere proprie pe care o susține cu tărie.
Orice subiect cu încărcătură emoțională face ca logica privată a celor pe care îi atinge să se inflameze. Acum se caută vinovății: relația proastă cu părinții, biserica care îi transformă pe copii în habotnici (în anii 90 problema erau „rockerii satanisti”), școala, societatea, etc.
Istoricul evenimentelor nu mă interseaza, dar consider că este nevoie să subliniez câteva trăsături ale acestei etape de dezvoltare umană, care, dacă nu este vorba despre patologie – episod psihotic -, se regăsesc și în comportamentul acestei fețe și care, astfel, nu mai fac obiectul senzaționalului mediatic.
Alfred Adler spunea că „stilul vietii” se formează până în jurul vârstei de 5 – 7 ani. În perioada 0 – 7 ani, individul este expus la majoritatea evenimentelor ce compun o existentă completă și, în urma interacțiunii cu ele, fiecare își formează propriile păreri, metode și tehnici de a le gestiona. Este de subliniat că deciziile, părerile și tehnicile, chiar dacă sunt geniale pentru un copil, sunt totuși ale unui copil. Dr. Rudolph Dreikurs susținea acesta părere spunând: ”copiii sunt buni observatori, dar proști interpreti”.
În perioada ce urmează copilăriei, metodele învățate în primii ani sunt testate și reconfirmate, fără a exista reevaluarea lor critică, ci doar rafinarea acestora și adaptarea lor (sau nu) normelor sociale.
Adolescența, ca etapă a ontogenezei, trebuie analizată din două perspective: una psihofiziologică și una psihosocială.
Psihofiziologia adolescentului stă sub influența modificărilor hormonale, a trecerii de la corpul și psihicul unui copil la cele ale unui tânăr. Apariția menstruației, creșterile explozive în greutate și înălțime, apariția pilozității, etc. au un impact major asupra percepției propriei persoane. Adolescenții normali nu arată ca Barbie și Ken, armonia trăsăturilor din copilărie poate fi distrusă de episoadele de creștere, apar coșuri sau probleme ortodontice, urechi mai mari în comparație cu capul sau nasuri coroiate. Aceste modificări au mare influență asupra echilibrului emoțional.
Aspectul psihosocial este dat de schimbarea de rol și statut. Nevoia de apartenență la grup se manifestă, la toți indivizii, începând cu prima zi de viață și rămâne valabilă până în ultima. La adolescenți, se mută centrul de greutate de pe primul grup social în care individul își face un loc - familia , spre cel social, grupul de prieteni și colegi devenind măsura succesului și valorii. Succesul integrării este direct influențat de gradul de maturizare pe care îl prezintă individul. Conform studilor pe dinamica grupurilor de adolescenți, maturizarea precoce sau târzie are o contribuție importantă în adaptarea socială și în gradul de acceptare.
În etapele dezvoltării ale lui Jean Piaget, adolescența este cuprinsă între 15 și 18 ani, dar limitele poate fi mai laxe, unii psihologi înglobând și pubertatea. Astfel, se poate vobi despre adolescență între vârsta de 11 – 12 ani până în jurul vârstei de 19 – 20 ani. Reiese că există o perioda destul de lungă în care se fundamentează personalitatea, iar această perioadă este plină de „furtuni”.
O mare importanță, atât pentru interesele imediate ale adolescentului, cât și pentru dezvoltarea acestuia pe termen lung, o are felul în care se informează și sursele de unde acesta își ia informația și îndrumarea. Întrebările despre rolul în lume, despre sensul vieții acum apar și nelămurirea lor poate deveni o problemă, chiar dramatică, pentru adolescent. Și cu cât nivelul de inteligență este mai mare și cel de educație este mai complex, cu atât nevoia de înțelegere a acestora devine și mai stringentă. Acutizarea acestor probleme poate genera stări depresive sau de anxietate, iar aceasta nu este o situație tolerabilă, având ca rezultat chiar recurgerea la comportamente disruptive cum este, de exemplu, fuga de acasă.
Fata în cauză, se pare, nu a făcut nimic ieșit din comun, mulți adolescenți pleacă de acasă în căutarea propriilor răspunsuri, doar că nu toți fug la mânăstire și nu toți sunt olimpici.