Atacurile de panica – criterii de diagnostic

Caracteristica principala a atacurilor de panica este o perioada distincta de frica sau de disconfort intens, la care sunt asociate minim 4 dintre simptomele somatice sau cognitive enumerate mai jos.

Simptomele dintr-un atac de panica apar brusc si ating intensitatea maxima in decurs de pana la 10 minute: 

1. palpitatii, batai puternice ale inimii sau puls accelerat;
2. transpiratii;
3. tremure sau tremur al intregului corp;
4. senzatie de lipsa de aer sau de sufocare;
5. senzatie de a se innabusi;
6. durere sau disconfort toracic;
7. greata sau disconfort abdominal;
8. senzatie de ameteala, de instabilitate sau de lesin;
9. derealizare sau depersonalizare;
10. teama de a nu-si pierde controlul sau de a nu innebuni;
11. teama ca va muri;
12. parestezii (senzatii de amorteala sau intepaturi);
13. valuri de frig sau de caldura.

Atacurile de panica se clasifica in trei subgrupe:

1. inopinate (nesemnalizate) – atacurile de panica nu sunt asociate de individ cu o cauza interna sau externa;
2. circumscrise situational – apar aproape de fiecare data cand individul este expus, sau simte ca va fi expus la un triger situational;
3. predispuse situational – sunt similare cu cele circumscrise situational, dar nu implica ca atacul de panica sa survina fiecarui semnal sau situatie in care, anterior, a aparut acesta.

Aproximativ 7-28% din populatie a avut, ocazional, un atac de panica. Desi un procent semnificativ din populatie a avut ocazional simptomele unui atac de panica, atunci cand acestea incep sa afecteze activitatile cotidiene, atacul de panica devine o problema clinica si este necesara interventia unui psihoterapeut.

Uneori, atacul de panica apare pe fondul unei stari de anxietate generalizata. Este bine de luat in calcul ca, pe langa suportul psihologului sau psihoterapeutului, sa existe si un set complet de analize medicale, simptomele prezente in atacurile de panica regasindu-se atat in cadrul tablourilor clinice ale unor boli somatice,  cat si induse de consumul de substante.

Caracteristica principala a atacurilor de panica este o perioada distincta de frica sau de disconfort intens, la care sunt asociate minim 4 dintre simptomele somatice sau cognitive enumerate mai jos.

Simptomele dintr-un atac de panica apar brusc si ating intensitatea maxima in decurs de pana la 10 minute: 

1. palpitatii, batai puternice ale inimii sau puls accelerat;
2. transpiratii;
3. tremure sau tremur al intregului corp;
4. senzatie de lipsa de aer sau de sufocare;
5. senzatie de a se innabusi;
6. durere sau disconfort toracic;
7. greata sau disconfort abdominal;
8. senzatie de ameteala, de instabilitate sau de lesin;
9. derealizare sau depersonalizare;
10. teama de a nu-si pierde controlul sau de a nu innebuni;
11. teama ca va muri;
12. parestezii (senzatii de amorteala sau intepaturi);
13. valuri de frig sau de caldura.

Atacurile de panica se clasifica in trei subgrupe:

1. inopinate (nesemnalizate) – atacurile de panica nu sunt asociate de individ cu o cauza interna sau externa;
2. circumscrise situational – apar aproape de fiecare data cand individul este expus, sau simte ca va fi expus la un triger situational;
3. predispuse situational – sunt similare cu cele circumscrise situational, dar nu implica ca atacul de panica sa survina fiecarui semnal sau situatie in care, anterior, a aparut acesta.

Aproximativ 7-28% din populatie a avut, ocazional, un atac de panica. Desi un procent semnificativ din populatie a avut ocazional simptomele unui atac de panica, atunci cand acestea incep sa afecteze activitatile cotidiene, atacul de panica devine o problema clinica si este necesara interventia unui psihoterapeut.

Uneori, atacul de panica apare pe fondul unei stari de anxietate generalizata. Este bine de luat in calcul ca, pe langa suportul psihologului sau psihoterapeutului, sa existe si un set complet de analize medicale, simptomele prezente in atacurile de panica regasindu-se atat in cadrul tablourilor clinice ale unor boli somatice,  cat si induse de consumul de substante.