Constelația de familie în psihoterapia adleriană
Concept, instrument de evaluare și cadru de lucru clinic

Introducere

Alfred Adler a fost primul psiholog care a formulat explicit ideea că individul nu poate fi înțeles în afara contextului său relațional. Pentru Adler, omul nu este o entitate izolată, guvernată exclusiv de impulsuri interne, ci o ființă orientată către relație, apartenență și sens social. Viața psihică se structurează întotdeauna într-un context comunitar, iar primul și cel mai important dintre aceste contexte este familia.

Psihologia individuală adleriană s-a constituit ca școală distinctă la Viena în jurul anului 1911, când Adler s-a separat de cercul psihanalitic al lui Sigmund Freud și a fondat Societatea pentru Psihologie Individuală. În acel moment istoric, explicațiile dominante despre comportament erau centrate aproape exclusiv pe conflictul intrapsihic și pe sexualitatea reprimată. Adler a propus o schimbare de paradigmă majoră: omul este orientat în mod fundamental către scop, sens și apartenență socială, nu doar către satisfacerea impulsurilor.

Din această schimbare de perspectivă derivă și interesul adlerian pentru familie. Familia nu este doar cadrul în care apar simptomele, ci spațiul în care acestea se structurează. Modul în care copilul își găsește un loc în familie, modul în care se simte valorizat, comparat, acceptat sau exclus influențează decisiv felul în care își construiește identitatea și strategiile de viață.

Conceptul de constelație familială apare tocmai din această viziune: ca un mod de a înțelege poziția psihologică a individului în sistemul familial și impactul acestei poziții asupra stilului său de viață.

Ce este constelația familială în sens adlerian

În psihoterapia adleriană, constelația familială desemnează configurația relațională a familiei așa cum este trăită subiectiv de copil. Nu este vorba doar despre cine sunt membrii familiei, ci despre cum sunt percepuți, comparați, valorizați sau evitați.

Fiecare copil se dezvoltă într-un câmp relațional care îi oferă anumite posibilități și îi impune anumite limite. Ordinea nașterii, diferențele de vârstă, sexul copiilor, temperamentul părinților, atmosfera emoțională, regulile explicite și cele implicite, toate contribuie la modul în care copilul își formulează primele concluzii despre lume și despre sine.

Constelația familială include astfel nu doar structura familiei, ci și semnificațiile care se atașează acestei structuri: cine este considerat important, cine este comparat favorabil sau defavorabil, cine este văzut, cine este ignorat, cine este protejat și cine este responsabilizat.

Pentru Alfred Adler, aceste poziții nu sunt date obiective, ci realități psihologice. Ele sunt modul în care copilul organizează lumea relațională în care trăiește și își construiește strategii pentru a aparține și a conta.

Constelația ca instrument de înțelegere clinică

În cadrul adlerian, constelația familială nu este o tehnică de intervenție, ci un instrument de înțelegere clinică. Ea nu produce schimbare în sine, dar creează cadrul în care schimbarea devine posibilă.

Prin explorarea constelației, terapeutul și clientul pot înțelege cum au apărut anumite strategii de viață: de ce cineva a devenit excesiv de responsabil, de ce altcineva evită apropierea, de ce o persoană se definește prin performanță, iar alta prin retragere sau adaptare excesivă.

Aceste strategii nu sunt privite ca patologii, ci ca soluții timpurii la probleme reale: cum să aparțin, cum să contez, cum să fiu în siguranță într-un anumit mediu.

Constelația permite astfel o relectură plină de sens a simptomelor și dificultăților actuale, nu ca defecte, ci ca adaptări care pot fi revizuite.

Constelația familială și evaluarea stilului de viață

În psihoterapia adleriană, evaluarea stilului de viață este procesul prin care se reconstruiește logica internă a persoanei: scopurile sale, convingerile despre sine și despre ceilalți, strategiile de relaționare.

Constelația familială reprezintă una dintre principalele surse de date pentru această evaluare, alături de amintirile timpurii și de observația clinică.

Prin interviul despre constelație se explorează nu doar structura familiei, ci și modul în care aceasta a fost trăită: cine era perceput ca fiind puternic, cine ca fiind slab, cine era valorizat și cine era criticat, cine primea atenție și cine trebuia să o câștige.

Din această explorare se conturează treptat logica stilului de viață: ce a trebuit să devin pentru a fi acceptat, ce a trebuit să evit pentru a nu fi respins.

Ordinea nașterii și poziția psihologică

Ordinea nașterii nu are, în psihologia adleriană, valoare explicativă în sens determinist, așa cum întreaga teorie refuză o lectură cauzală rigidă; ea descrie scena relațională în care copilul își construiește sensul despre sine și despre ceilalți. Pe Adler, ceea ce l-a interesat nu a fost poziția cronologică, ci poziția psihologică.

Un copil poate rămâne „mic” în cadrul fratriei dacă este crescut și tratat constant în acest rol psihologic, fără ca acest lucru să coincidă neapărat cu poziția sa biologică. La fel, „cel mic” poate deveni „mare”, „cel mare” poate fi detronat din poziția sa simbolică, iar copilul de mijloc poate ajunge să fie cel mai responsabil dintre toți, devenind liantul relațional al familiei. Un copil unic poate trăi o presiune intensă de performanță sau o protecție excesivă, în funcție de stilul parental.

Pozițiile nu sunt date, ci se construiesc în timp, prin relație, așteptare și semnificație. Poziția psihologică este rezultatul interacțiunii dintre structură, temperament și semnificație, nu un simplu efect al ordinii biologice.

Sociograma familiei ca suport metodologic

Sociograma familiei, preluată din tradiția sociometrică a lui Jacob L. Moreno și adaptată ulterior în cadrele psihoterapeutice, poate fi utilizată în psihoterapia adleriană ca instrument vizual pentru a surprinde structura relațională a familiei — alianțele, distanțele emoționale și pozițiile simbolice — oferind astfel o reprezentare a câmpului psihosocial în care s-a organizat stilul de viață al individului.

Sociograma familiei este un instrument vizual care poate sprijini explorarea constelației, reprezentând grafic relațiile, distanțele emoționale și alianțele din sistem.

Ea nu este o tehnică de interpretare în sine, ci un suport pentru clarificarea percepțiilor relaționale. Constelația rămâne un concept interpretativ, sociograma rămâne un instrument descriptiv.

Constelația familială în lucrul terapeutic

În terapie, constelația este folosită pentru a aduce în conștiința prezentă o serie de concluzii timpurii care continuă să ne organizeze viața, neconștient, pe perioada noastră adultă.

Un adult care a învățat că valoarea vine din sacrificiu poate continua să se epuizeze pentru a se simți important. Un adult care a învățat că apropierea este periculoasă poate evita relațiile intime. Un adult care a învățat că doar performanța aduce recunoaștere poate trăi într-o tensiune continuă.

Prin înțelegerea constelației, aceste tipare devin inteligibile și, prin aceasta, flexibile.

Diferențiere față de metoda Family Constellations (Hellinger)

Este esențial să distingem constelația familială adleriană de metoda dezvoltată de Bert Hellinger  în anii 1980.

Constelația adleriană este un concept teoretic și un instrument de evaluare clinică bazat pe interviu, reflecție și reconstrucție narativă. Ea aparține unei paradigme psihologice riguroase, ancorate în observație clinică și teorie.

Metoda Hellinger este o tehnică experiențială de grup care presupune reprezentare scenică și se bazează pe concepte metafizice. Cele două nu sunt echivalente și nu aparțin aceluiași cadru epistemologic.

Concluzie

Constelația familială nu explică omul prin familie, ci arată modul în care omul s-a explicat pe sine în familie. Este o hartă a sensului, nu o hartă a cauzalității. Tocmai de aceea este un instrument valoros în psihoterapia adleriană: pentru că permite înțelegerea fără reducere și schimbarea fără negare.

Referințe (APA 7)

Adler, A. (1912/1964). The Neurotic Constitution. New York, NY: Putnam.
Adler, A. (1927/1954). Understanding Human Nature. New York, NY: Fawcett.
Mosak, H. H., & Shulman, B. H. (1997). Manual for Life Style Assessment. Philadelphia, PA: Accelerated Development.
Sweeney, T. J. (1989). Adlerian Counseling: A Practical Approach for a New Decade. ERIC Clearinghouse.
Watts, R. E. (2013). Adlerian counseling. In Theories of Counseling and Psychotherapy. Sage.
Hellinger, B. (2001). Love’s Hidden Symmetry. Phoenix, AZ: Zeig, Tucker & Theisen.